Producția auto, lovită din nou: ce mașini nu vei mai găsi, din cauza crizei
Marile companii auto se confruntă cu probleme foarte mari. Ei trebuie să își modifice și chiar să își închidă producția de autovehicule. Criza de semiconductori provocată de pandemie, continuă să lovească sectorul auto la nivel mondial.
Miercuri, Ford Motor a anunțat închiderea temporară a fabricii sale din Kansas, SUA. Camioneta F-150, cel mai bine vândut model al fabricii nu se va mai produce deocamdată. Acest lucru se datorează faptului că producția de cipuri din Malysia este foarte mică. Uzina va fi închisă în perioada 23 – 30 august.
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, anunță că și el ar putea fi obligat să reducă producția. Grupul german speră ca situația să se îmbunătățească. Dacă se va întâmpla așa, în semestrul doi al anului își va putea majora producția.
Ce se întâmplă cu cel mai mare producător auto?
Tot în urma deficitului de cipuri, Toyota Motor Corp îți va reduce și ea producția globală. Publicația niponă Nikkei a informat joi, că aceasta va fi redusă cu 40% față de planul precedent.
În urma anunțurilor făcute de producători Bursa de la Tokyo a scăzut. 4,4% au ajuns acțiunile celui mai mare producător mondial. Este cel mai sever declin din decembrie 2018.
Luna viitoare, Toyota voia să producă 900.000 de mașini. Acum a fost nevoită să reducă numărul la 500.000 de unități. Compania niponă și-a făcut planul până la încheierea anului fiscal. Acesta presupunea un total de 8,7 milioane de vehicule pe plan global.
Începând cu septembrie , Toyota urmează să reducă producția din fabricile sale din Japonia, America de Nord, China și Europa.
Criza de semiconductori se simte atât la nivel mondial cât și în țara noastră. Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent și pe piața din România. Noi simțim puternic această criza deoarece, producătorul autohton de autovehicule Dacia, este și ea foarte afectată. Și ea la rândul ei a fost nevoită să își reducă producția din același motiv, provocat de pandemie.